Stele de mare

Povestea unei stele de mare

Un bătrân se plimba pe o plajă într-o dimineaţă, după o furtună. În depărtare zări pe cineva care părea să se mişte în paşi de dans. Pe măsură ce se apropia, observă că era o tânără femeie care culegea stele de mare şi le arunca înapoi în ocean cu mare grijă. "Tânără doamnă, de ce arunci stelele de mare în ocean?" "Soarele este puternic sus pe cer, mareea se retrage şi dacă nu le arunc înapoi acestea vor muri," spuse ea. "Dar tânără doamnă, nu-ţi dai seama că este o plajă întinsă pe multe mile cu mii de stele de mare? Nu-ţi stă în putinţă să le schimbi soarta." Tânăra ascultă politicos, apoi se aplecă, culese o altă stea de mare şi o aruncă în apă. "Însă acesteia i-am putut schimba soarta."

Fiecare lucru mărunt contează. Fiecare fărâmă de bine contează. De multe ori avem impresia că facem prea puţin sau că nu facem suficient, că nu avem putinţa de a face perfect, că nu facem tot, şi chiar avem tendinţa de a nu mai face nimic doar pentru că... nu putem face tot. Pentru noi, pentru alţii. Pentru ceea ce este în jurul nostru, mai aproape sau mai departe. Neputinţa de a salva toate stelele de mare, ne face să simţim de multe ori că nu ar mai avea niciun rost să mai salvăm vreuna. Sau neputinţa de a salva toate stelele de mare, ne face să simţim de şi mai multe ori că am greşit undeva, că am eşuat. Nu, nu am greşit nicăieri, nu am eşuat în nimic. Ba chiar am făcut foarte bine şi cu succes puţinul, mai multul sau imensul pe care l-am dus la bun sfârşit. Pentru noi, pentru alţii. Pentru ceea ce este în jurul nostru, mai aproape sau mai departe. 

Întotdeauna se vor găsi voci care să întrebe ce rost mai are. În afara noastră sau înăuntrul nostru. Mai devreme sau mai târziu pentru cineva are rost. Orice zâmbet, orice vorbă bună, orice pas înainte în plus, orice gest blând faţă de o durere, orice strigăt puternic faţă de o nedreptate, orice fărâmă din timpul nostru, orice ieşire din zona personală de confort. Toate au rost pentru că se întorc. Se întorc în sufletul nostru. Şi atunci vocile vor tăcea şi vor şti toate că puţinul a fost mult, că multul a fost imens şi că imensul a fost absolut. Şi cele din afara noastră, şi cele dinăuntrul nostru vor şti.

Fiecare se poate regăsi în această povestioară şi poate învăţa ceva preţios pentru sine, indiferent care îi sunt stelele de mare.

Sursă foto

Forever...

Iubiţi-vă mult copiii şi petreceţi timp cu ei.

Sursă foto

Borcanul bun la joacă

Cum ne mai exersăm noi abilitatea de prindere în mânuţe, spiritul de observaţie şi adunatul jucăriilor mărunte în găletuşe? Cu ajutorul borcanului jucăuş. Pe sus punem jucărele sau mingiuţe, iar pe jos le scoatem. Se mai întâmplă şi invers bineînţeles. Important este exerciţiul braţelor şi al degetelor. De asemenea, este interesant pentru cel mic să vadă cum cad lucrurile de sus şi cum are acces la ele prin altă parte. De fiecare dată când punem o jucărie sau luăm alta numim zonele borcanului, pentru a fixa termenii sus şi jos. Este şi o bună ocazie de a exersa formulele te rog şi mulţumesc atunci când îi cer lui Mathias o jucărie şi când el o scoate din borcan şi mi-o dă mie înapoi.

Ideea acestui joc mi-a venit de la jucăriile Montessori de tipul unei cutii cu orificiu de acces în partea superioară şi cu altul în lateral (pe care le-am văzut de curând aici şi nu numai) care printre altele, au şi scopul de a ajuta copilul să exerseze abilităţile enumerate de noi mai sus. În cazul jucăriilor de lemn Montessori se lucrează cu piese mai mici, chiar de forme diferite. Deocamdată ne jucăm şi ne distrăm cu borcanul nostru decorat cu mici ursuleţi din autocolant, urmând să ne procurăm şi câteva jucării de lemn cu sertăraşe şi uşiţe, pentru activităţi mai minuţioase. Precum se vede destul de clar în imagini, am folosit un bidon mare de apă, l-am decupat şi în partea de sus şi în lateral, i-am acoperit bine marginile cu banda izoleră colorată ca să nu zgârie şi l-am decorat cum am dorit. L-am folosit împreună de câteva ori, însă în multe rânduri îl surprind pe micuţul meu jucându-se singurel, foarte concentrat, aducând şi punând în borcan jucărele şi încercând să le scoată ba pe sus, ba pe jos. Sper că v-a plăcut cum am improvizat noi acest joc simplu, dar captivant pentru cei mici. Spor la treabă şi la joacă vă dorim!

Are You My Mummy?

Azi am ales să vă prezentăm o serie de patru cărţulii delicioase şi blănoase, foarte colorate şi foarte îndrăgite de noi, toate despre animale şi puii lor. Acestea se numesc Are You My Mummy? şi sunt ilustrate superb de către Kait Eaton şi editate de către Igloo Books. Fiecare dintre ele are un personaj principal care îşi caută mămica. Astfel, iepuraşul, tigrişorul, ursuleţul polar sau răţuşca se întâlnesc rând pe rând cu animale din habitatul lor, întrebându-le dacă este vreunul/a mămica lor. În cele din urmă fiecare îşi găseşte mămica. Burtica personajelor principale este pufoasă, colorată adecvat pentru fiecare, iar la întâlnirea cu mămicile observăm că au şi ele acelaşi fel de blăniţă. Pentru copilaşi este foarte plăcut să atingă burticile animăluţelor. Aşa verificăm şi noi care animal este mămica potrivită, prin descoperirea burticii blănoase la fel cu a puiului. Noi folosim foarte des aceste cărţi, ele fiind unul dintre cele mai frumoase cadouri primite vreodată. Numim animalele, lecturăm dialogurile dintre acestea pe voci haioase pentru fiecare animal, motiv serios de râs în hohote şi, bineînţeles, căutăm mămici de zor. Sunt de asemenea folositoare pentru mai târziu, când vom putea vorbi despre habitatul şi vecinii fiecărui animal, din junglă, din ogradă sau din zona polară. 

Iepuraşul se întâlneşte cu o raţă, cu o pisică, cu o şoricică şi apoi cu o văcuţă. Toate au proprii pui cu ele şi fiecare îi explică iepuraşului nedumerit că printr-o caracteristică fizică sau alta sunt diferite de el. Iepuraşul înţelege că trebuie să caute pe cineva care să aibă toate trăsăturile la fel ca şi ale lui şi astfel îşi găseşte mămica. Iniţial burtica iepuraşului era albă, la fel ca cea a ursuleţului polar. Îmi doream ca fiecare burtică să fie distinctă, plus că iepuraşul era maro. Aşadar cu ajutorul unei carioci am colorat bine de tot blaniţa albă de pe burtica iepuraşului, am şters imediat excesul de umezeală cu un şerveţel uscat şi astfel am obţinut o burtică potrivită pentru proprietarul ei.

Micuţul pui de tigru se întâlneşte cu o maimuţă, apoi cu o mămică elefant, cu zebra şi puiul ei şi cu girafa. Aflăm din dialogurile lor ce diferenţe sunt între tigru şi celelalte animale din junglă. Când vom fi mai mari vom discuta serios aceste diferenţe şi îl vom ajuta pe tigrişor să-şi găsească mămica mai repede. :) Aceasta a fost prima carte din colecţie ajunsă la noi şi este încă preferata lui Mathias.

 

Iar aceasta este preferata mea. :) Poate de unde îi cântam puiului meu Răţuştele mele pe apă s-au dus încă de când era în burtică. Aşadar personajul principal, căutător de mămică, este o răţuşcă tare simpatică. Aceasta se întâlneşte cu o iapă, apoi cu o purceluşă, cu o veveriţă şi cu o căţeluşă. Bineînţeles ca puii acestora sunt foarte diferiţi faţă de răţuşcă, dar raţa mamă nu întârzie să apară când bobocelul ei ajunge lângă lac.

A fost o bucurie să aflu că cei care au editat aceste cărţi s-au găndit şi la animalele polare, deoarece nu prea aveam materiale potrivite vârstei noastre cu vieţuitoarele din ţinutul îngheţat. Cel plecat în căutarea mămicii lui este de data aceasta micul urs polar. El se întâlneşte cu o focă, apoi cu un pinguin, cu o balenă şi cu o morsă. Tare mirat este ursuleţul nostru când află ce diferit este faţă de toate aceste animale. Mămica lui, cu blăniţa la fel de albă şi pufoasă ca şi a lui, îl găseşte la final şi îl îmbrăţişează cu mult drag.

Acestea sunt cele patru cărticele superbe şi foarte iubite de noi. Două dintre ele, cea cu tigrişorul şi cea cu răţuşca, au fost scoase şi la noi, în limba română, de către Editura Gama. Sunt diverse modurile în care copilaşii se pot bucura de ele. Aceştia învăţă numeroase detalii despre multe animale, ascultând povestea puilor care îşi caută mămicile, îşi exersează simţul tactil cu ajutorul burticilor pufoase şi se bucură de imaginile deosebite. Spor la răsfoit pufoşenii vă dorim!

Foarte, foarte ocupaţi :)

Suntem ocupaţi până peste cap. :) În ultima perioadă timpul puţin pe care îl pot petrece la calculator îl folosesc pentru a citi, a cerceta şi pentru a pune într-o formă folositoare nouă materiale şi tehnici Montessori, pe care dorim să le concretizăm cât mai curând în programul nostru de zi cu zi. Stilul nostru de joacă oricum a vizat deja aspecte din acest sistem de educare, prin activităţile senzoriale, de motricitate fină sau pur şi simplu prin acel fel caracteristic Montessori de libertate acordată copilului la joacă, când descoperă, experimentează şi învaţă lucruri singurel. Pe măsură ce creştem (îmi place să folosesc pluralul matern încă) vom aplica acest stil în mod constant, bine structurat şi organizat în activităţile noastre. Vă vom ţine la curent cu toate acestea.

De asemenea şi joaca noastră curentă ne ţine foarte ocupaţi, în fiecare zi încercând câte ceva nou sau repetând activităţile care ne-au plăcut foarte mult. Lui Mathias îi place foarte mult să facă turnuri din orice cuburi sau păhăruţe are la îndemână. A avut o vreme în care aşeza câteva apoi le dărâma, amuzându-se foarte tare, însă de ceva timp are mai multă răbdare şi aşează cuburile unul câte unul, apoi se uită în jur să vadă ce mai poate adăuga turnului. În schimb păhăruţele îi le dau eu la îndemână rând pe rând după mărime, iar el le aşează. I le mai dau şi nepotrivite câteodată şi recurg la exclamaţii sau întrebări pentru a explica de ce nu e corectă ordinea, de exemplu: Oare de ce nu se potriveşte? Pentru că este mai mic/mare acest pahar. Hai să încercăm altul. Şi i le numesc pe culori de obicei sau cu mai mic/mai mare. Mai nou, când termină de aşezat şi spunem Bravo, ai aşezat foarte bine cuburile/paharele! spune şi el: Bavoo!

 

 

Afară facem ce facem şi tot la apă ajungem, indiferent cu ce începem. Suntem foarte pasionaţi de aceasta. :) Şi încerc să implic apa în diverse moduri de joacă, aceasta fiind un element important în activităţile Montessori la care mă tot gândesc şi pe care îmi doresc să le abordăm în perioada următoare. Astfel, după ce folosim creta pe asfalt, desenând diverse lucruri simple pe care le numim, le ştergem folosind furtunul cu apă. Apoi, ne întrebăm miraţi oare unde au dispărut. :) Iar pe lângă pietre, floricele şi fire de iarbă, şi creta trebuie spălată temeinic după folosire. :)

 

Un alt joc preferat de noi în ultima vreme, pornit de la pasiunea pentru lumini de tot felul, musai proiectate pe tavan şi nu numai, este cel de-a detectivul. Astfel, acoperim foarte bine fereastra, ca să fie aproape de tot întuneric, aprindem lanterna şi ne apucăm să descoperim diferite jucării înşirate dinainte peste tot prin preajmă sau desenele de pe pereţi. La acest joc vorbim foarte mult, punem întrebări, descoperim cu bucurie şi exclamăm, şi bineînţeles râdem în hohote. Cam aşa: Cine este oare pe aici? Aaa, uite-l pe Mickey! Piglet, ce faci tu aici? Oare unde este Gummy Bear? Şi aşa mai departe... Este foarte captivant pentru micul detectiv să caute prin întuneric cu ajutorul luminii lanternei să vadă ce mai găseşte. Nu de puţine ori sunt chiar eu obiectul studiului cu lanterna, a cărei lumini ajunge fix în ochii mei, iar concluzia descoperirii se aude imediat: Mamaa!

Am încercat de mai multe ori să ne jucăm cu plastilină, dar nu ne-a prea plăcut. Exemplificam cum se frământă, cum putem să o amprentăm cu diverse jucării mici, însă nu reuşeam să stârnesc prea mult interes. Câteva testări cu degeţelul şi cam atât. Apoi a vrut să rupă plastilina în bucăţele mici. Iar împrietenirea cu aceasta a avut loc când au apărut în scenă paie de suc şi sârme pluşate tăiate în două. Deşi joaca nu a durat foarte mult, rezultatul a fost unul haios. Ne vom mai juca şi altă dată cu plastilină. Poate găsim o metodă s-o includem într-un joc cu apă. :)

 

Acestea sunt câteva dintre preocupările noastre din această perioadă. Vă vom mai povesti şi despre altele în curând. Spor la joacă vă dorim!